Suntem precum un catelus abandonat ce da din coada la fiecare trecator ce-l baga in seama si-l mangaie pe crestetul capului sau ii da ceva de mancare. Sarim de bucurie, zambim, facem tot felul de giumbuslucuri in a-i atrage atentia, nerealizand, desi asa facem de fiecare data, over and over again, cu dorinta de a avea un stapan sa-l ia acasa si sa-i ofere un adapost. Dezamagit de fiecare data, catelusul pleaca urechile, codita, capul si se aseaza sub o banca trist si cu lacrimi in ochi ca nimeni nu-l doreste. Nevrand sa ramana singur, persista din greseala in greseala, nu se invata minte si la urmatorul trecator iar sare si da din coada, se bucura pe langa el, apoi dezamagit revine sub bancuta lui care-i a devenit cel mai bun prieten. Pentru trecator este o bucurie sa se poata juca fara a avea responsabilitatile cresterii catelusului, ii face reala placere sa se joace putin cu el, sa-i arunce din cand in cand cate ceva de mancare, considerand in sinea lui ca este foarte responsabil daca-l mangaie si-i da ceva de mancare o data la.... dar va continua sa-si vada de drumul lui, lasand un suflet ranit, nestiind si nevrand sa stie ca nu cauta decat dragoste si o imbratisare in adevaratul sens al cuvantului. Asa din trecator in trecator ajunge sa-si piarda bucuria, devenind apatic si retras.
Cam asa decurge o perioada din viata noastra de dupa o despartire? Cu totii ne gandim ca se va intoarce roata si cel/cea care a avut puterea sa puna capt unei relatii va suferi cel putin la fel de mult pe cat ma suferit dupa despartire, sau se va intoarce in a-si cere iertare dorind sa i se mai dea o sansa, gadilindu-ne orgoliu si mai punand un pansament la vindecarea totala (de multe ori chiar se intampla asta).
Asteptam momentul asta ca pe oxigen, dar nu privim si analizam obiectiv. Poate este si vina noastra ca nu am stiut cat, cum sa oferim atentie relatiei, cat si cum sa cerem inapoi, iar daca am vazut ca nu primim pe cat oferim, sa punem capat fara a merge mai departe, ca o corabie naufragiata. Nu este vina celui care a pus capat relatiei, ci este vina noastra ca nu luam deciziile atunci cand trebuie, de teama de a nu fi singuri, desi suntem constienti ca ceva este in neregula si
(caci tot singuri o sa fim, doar ca vom avea cu noi si durerea despartitii)
nu va avea viitor o astfel de relatie, in care doar o persoana ofera atentie, dragoste si accepta mai mult decat ar trebui.
Stam ne gandim, asteptam un fel de moment al razbunarii, ca soarta sa-i dea si lui/ei o palma, in schimb daca ne-am putea vedea din afara exact asa ne-am vedea:
Ca un catelus abandonat cersind.
PS.
Ati vazut ca de multe ori cand dati ceva de mancare unui catelus doar o miroase si nu se atinge de ea?
19 comentarii:
Hristos a Inviat. Ai dreptate, numai ca in timpul cat asteptam sa-si "primeasca palma" trece si timpul nostru, aproape uiti sa-ti traiesti viata, iar la un moment dat iti dai seama ca nu a folosit la nimic asteptarea asta, dar din pacate este prea tarziu. Oare merita?
Adevarat a Inviat! Nu merita sa asteptam. Dar pt ca nu avem rabdare sa cunoastem si sa alegem in loc sa culegem, ne trece timpul, viata...
Acum ca ne-am invatat lectia, stim cine merita, ce merita, cat merita si cand sa-i punem capat atunci cand nu mai merita.
Cineva mi-a spus ca ce scriu eu in ultimul timp e foarte trist. Cu toate ca mie una acele momente de inspiratie mi-au adus o stare de bucurie interioara greu de descris. Si mi s-a mai spus ca am starnit lacrimi. Stiu bine ca nu asta mi-a fost intentia. Acum vad si eu cum este de cealalta parte a baricadei. Nu stiu in care dintre universuri te-ai plimbat tu cu catelusul asta cu o privire pe care sunt convinsa ca n-am s-o pot uita prea curand, dar mie mi-a cam scuturat niste nori de lacrimi ...
Mi-ar placea tare mult ca fraza asta cu "ne-am invatat lectia" sa fie 100% adevarata, sa putem intr-adevar aprecia cine merita etc. ... recunosc insa ca am destule dubii si nu pentru ca as fi negativista. Ci pentru ca am senzatia ca lucrurile sunt din ce in ce mai greu de inteles, comunicarea se loveste de tot mai multe obstacole iar noi continuam sa ne afisam tot mai variate masti.
Cat despre catelusul care cerseste atentie, o mangaiere, un zambet ... asa cum arata el in poza asta cu ochii lacramosi ... mai ca l-as lua acasa. Si as stii ca am un prieten credincios si fidel si care va da din coada de cate ori ma voi intoarce seara de la serviciu. Sau poate se va intrista fiindca l-as face prizonierul garsonierei mele si n-ar mai putea alerga liber pe-afara. Poti sa stii cum ar interpreta?
Ceea ce scrii si a starnit lacrimi unora, inseamana ca se regasesc in experientele traite de tine. Cu greu putem ajungem sa ne invatam lectia 100%. Comunicarea este grea pt ca o facem noi in acest fel. Datorita mastilor pe care le purtam atunci cand comnuicam, ne indepartam de simplitate, nevrand si neavand curajul sa comunicam deschis, de teama de a nu rani sau a ramane singuri, fara prieteni... Ne ducem atat de departe cu aceste masti incat atunci cand vrem sa revenim, la ceea ce suntem si nu le ce vor ceilalti sa fim, si ne invavam lectia, ne dam seama ca oricate masti am purtat si ne-am purtat cu manusi tot acolo ajungem, pt ca ii tinem aproape datorita acestor masti si nu datorita felului si caracterului nostru. Catelusul acela suntem noi. Iar daca-l iei acasa trebuie sa stii ca ai o responsabilitate de a-l ingriji, iubi,a avea incredere in el, si nu in ultimul rand de a-i da libertatea de care are nevoie. Ar aprecia grija ta enorm, dar ar fugi cu prima ocazie cand il scoti afara daca nu ai timp de el sa-i oferi libertate.
Marturisesc ... m-a cam urmarit imaginea cu catelusul care cerseste putina atentie, exact asa m-am simtit in wk trecut ... Abia tarziu, dupa cateva zile, mi-am dat seama de ce: nu eram eu. M-am purtat amabil, distant ca si cand nu mi-ar fi pasat, am ras, am facut karaoke desi n-am pic de voce, am dansat, am facut poze si am admirat muntii inzapeziti inca. Dar sub masca unei bucurii exterioare care avea doar strafulgerari in suflet, asteptam ... un gest, o privire, un cuvant. Mi-am infranat cu greu (dar totusi am reusit!!) orice initiativa de teama de a nu parea deplasata, exagerata, nebuna chiar. Intr-un final ... am ajuns acasa cu durere de cap. Ce s-ar fi intamplat daca riscam o imbratisare? Nu stiu. Si n-am sa stiu niciodata. Dar ... ca sa nu ma mai doara capul, data viitoare n-o sa ma mai intreb, o sa actionez. Pentru ca nu mai vreau sa-mi fie teama ca gresesc. Poate ca nici nu exista greseli. Doar lectii de viata care te fac sa transpiri mai mult.
Hello! Alegerea este grea cu actiunea in sine. Este posibil sa nu ai durerea de cap dar este posibil sa faci febra. In cel mai fericit caz, sa fie primita cu atata caldura imbratisarea incat sa nu mai ai dureri de cap. Dar dupa cum se spune, cine nu risca nu castiga.
Da, este grea alegerea, avantajul insa este ca scap de chinuitoarea intrebare "ce-ar fi daca ... " sau "ce-ar fi fost daca ...". Pentru ca am observat ca nu am regrete fata de actiunile mele din trecut, indiferent cat de sifonata am iesit, cel mult imi pare rau daca fara sa-mi dau seama am umbrit vreun suflet.
Regret insa si acum "nefacutele" si mi-au ramas destule intrebari care incep cu "ce-ar fi fost daca ...".
Atunci fa sa scapi de intrebare. Vei vedea daca este doar un foc de paie sau va ramane o durere de cap. Asa mai dai jos o masca si te apropii din ce in ce mai mult de ceea ce esti. Oricum daca nu ai regrete din ce ai facut cu siguranta durerea de cap ramasa va fi tratata numaidecat cu o pastila. Good luck!
... foc de paie intr-adevar :) Constat cu uimire si ciuda cat te poti macina din cauza lucrurilor nefacute si a intrebarilor nerostite cu voce tare ... nici macar n-am avut nevoie de vreo pastila, doar de putina ciocolata :)
Dap. De aceea trebuie sa actionam fara a ne mai intreba atata. Cu cat ne gandim mai mult cu atat ne macina mai mult,ne pierdem interesul si nici macar ciocolata nu mai avem pt ce o manca.
App: Ne cunoastem?
Da, ai mare dreptate. E un adevar pe care-l aveam bine pus la colectia mea de pilde, dar abia de curand am inceput sa-l pun in practica ... si cat de bine e!
Ti-am scris la un moment dat ca m-ai inspirat sa-mi fac si eu un blog, remember? care acum mi-e foarte drag ... am si dansat de vreo doua ori, doar ca in ultimul timp am ajuns destul de rar pe la salsa, de fapt foarte rar, am descoperit ceva care imi da ocazia sa ma exprim mai bine - tango - si am intrat sub vraja lui.
http://velvetangelove.blogspot.com/
Poate iti va placea;)
ps: nu ma asteptam sa fii si un artist al...scrisului
Dap imi place. =d>
Stii, postarea asta a ta despre catelus m-a trezit un pic la realitate.Cat pot fi de inconstienta incat sa ma joc in primul rand cu "coditza"(a se citi sufletul) mea, ori de cate ori am nevoie sa mi se acorde atentie?ori de cate ori simt nevoia unei mangaieri?a unei priviri profunde?am ajuns sa..."cersesc" caineste sentimente...si astfel sa-mi saracesc eu bagajul sentimental, investind in atatia si atatia care trec pe langa mine, se opresc o clipa si apoi trec mai departe. Iti inteleg atat de bine sentimentele pe care le-ai avut atunci cand ai scris!si a fost un fel de "wake up call"!postarea ta m-a invatat sa-mi pretuiesc din nou demnitatea.
Velvet_Angelove
Ma bucur sa aud ca revii si-ti pretuiesti demnitatea. Nu ar trebuii sa mai cersim atentie sau sentimente din parte nimanui. Ele trebuie sa vina natural.Daca sunt cersite nu valoreaza nimic. Iti urez sa ai parte de atentie si sentimente din suflet, venite din parte cui trebuie si sa le primesti cu bratele deschise.
Multumesc, si tu sa faci bine sa-ti revii din orice pasa proasta ai avut si poate inca ai, de cand cu...evenimentul care a generat postarile triste...
Din cate am putut observa atat din ce scrii, cat si din interactiunea directa cu tine, esti o persoana mult prea sensibila si...pasatoare pentru realitatea Bucurestiului.
Succes in continuare in tot ceea ce faci!
Some things will never change ^^
But other will change?
Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor si nu numai.
Am vizionat cu atentie blogul tau si vreau sa spun ca am fost foarte fascinat de ceea ce am gasit. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Încep sa îl citesc cu drag.
Noi promovam la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tau ; am specificat sursa articolului si am deschis si un subiect pe baza acestuia. Daca doresti, poti sa ne recomanzi orice articol si noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face placere, de asemenea, sa stim ca ai dori sa ne sustii în acest proiect de radio si sa accepti o eventuala colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzeaza toate genurile de muzica, exceptând manele si piesele necenzurate, avem si câteva emisiuni, stiri etc. Ne-am propus sa realizam un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de sustinerea si ajutorul tau si al celorlalti colegi bloggeri. Dorim sa cream o echipa numeroasa, de oameni cu un talent aparte si m-am gândit ca, poate, ai vrea sa ni te alaturi si sa colaboram, binenteles, pe unul dintre domeniile care îti place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile si modul de a gândi al bloggerilor si al ascultatorilor nostri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tau si sa ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un email asculta.whisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Multumesc,Cu stima Vlad!
Trimiteți un comentariu