Pai... sunt un fiu, un frate, sa speram ca si unchi, sunt nepot si verisor. Sunt partener, sunt student, un tanar, sunt copil si un barbat matur. Sunt un confident, sunt speriat, terifiat si incantat. Sunt dragastos si iubesc, sunt increzator si plin de speranta. Sunt bolnav si obosit. Sunt timid, prietenos si grijuliu. Sunt frant si bandajat. Sunt neiertator si neangaduitor cu minciuna si tradarea.
Sunt neinteles, prost sfatuit si prost indrumat. Sunt muncitor si perseverent, dar putin speriat in interior. Imi doresc ca stelele sa-mi viseze visele. Ma rog lui D-zeu cu lacrimi in ochi. Zambesc la exterior cand pe interior imi vine sa mor. Ii ascult pe altii care nu ma asculta. Merg ca pe pioneze si trec prin jar la nevoie. Cred in pasiune si in dragostea adevarata. Te iubesc, te ador, te ridic si te cobor.Te apropii si te indepartez. Te vreau atat de mult, dar nu atat de aproape...
Sunt totul si nimic, sunt...totul la un loc!!!
4 comentarii:
Citind acest post al tau, m-am regasit si eu in multe reprezentari ale tale: fiu (resectiv fiica), frate (respectiv sora), student (respectiv studenta - intamplator sau nu tot la Spiru numai ca alta facultate; apropo, pe tine te-am trecut in fisa de inscriere la persoane de la care am aflat de aceasta Universitate), dar momentul emotionant a venit la "sunt un confident". Asta nu neaparat, pentru ca fiecare dintre noi ne regasim la un moment dat in aceasta postura ci pentru ca mi-am adus aminte un episod. Pe vremea cand lucram pentru EDM (eu oaie,tu CP), cred ca era prima oara cand ieseam cu totii dupa un studiu la un suc, ne-am dus atunci la Classic. Cand am terminat, fiecare a luat-o spre casa iar eu, tu si Semi am luat-o o bucata de drum impreuna ca aveam traseu comun. Ea ne-a parasit prima, dar noi am mers impreuna, pe jos, pana la Iancului, de unde eu am luat tramvaiul si tu te-ai dus la fratele tau, nu inainte de a-ti inmana scrisoarea in care imi motivam fuga de tine (mai tii minte? ce nebunie, al doilea meu studiu, Activia, la statui la Universitate, ce studiu groaznic, ce zi nasoala de fapt, daaa ziua aia in care chiar nu vroiam sa te vad si ce motiv aveam, auzi tu la mine, ca nu fac nimic, asta in situatia in care nimeni nu reusea sa faca atunci mai nimic, dar pana la urma le-am aratat eu lor, ca am iesit cel mai bine atunci). De fapt eu am mers pe jos, pentru ca nu vroiam sa merg acasa prea curand. Stiu ca mereu m-ai sprijinit in relatia mea cu ai mei, din punctul acesta de vedere ai fost un adevarat confident. Acum, ca am mai crescut, se poate spune ca situatia s-a mai schimbat, in sensul ca desi ne certam relatia este parca altfel sau poate eu sunt altfel si simt diferit ceea ce se intampla, oricum cred ca sunt o sensibila incurabila. Doamne!!!! scriind aceste randuri imi tot aduc aminte faze (pe drum te bagasei sa joci fotbal cu niste pusti; cadoul de ziua mea de la voi, tricoul verde cu id-urile noastre si oi albe fara ochi, adica noi astia micii, si o oaie cu ochi, adica tu, ala mare, cadou care a fost ulterior apreciat de toti cei care l-au vazut)...in ziua aia, la Classic, au fost oameni pe care nu i-am mai vazut acum de ceva vreme...Eram o echipa pe cinste, desi la un moment dat oamenii te vorbeau, ca pe orice sef subalterii sai...DORU, YOIO, SEMI, DETA, LXUS, RUXI, DIGI, DEGE si cati altii...
Si uite cum puterea unui cuvant poate deslusi atetea altele...
Cat despre stilul tau de a scrie, scri din inima si se vede. Acum ce pot spune si eu, natura viitoarei meserii, aceea de jurnalist, ma obliga sa spun ca frazele nu sunt foarte bine inchegate si ca nu stiu exact in ce stil ai putea fi incadrat, in orice caz un hibrid. Cred totusi ca cel mai apropiat ar fi acela de memorii-confesiuni, ceva de genul asta. Tu transpui in cuvinte ganduri si sentimente sau cel putin asta incerci.
In rest, toate cele bune, bafta cu firma si numai succese in plan personal (sau mai bine zis the big succes).
Wow. Mi-ai adus aminte de atatea intamplari din timpul job-ului de la EDM si de ce colegi frumosi am avut in voi. Amintiri frumoase. Oricum am ramas masca atunci cu acea scrisoare. Stiu ca frazele nu sunt bine inchegate, nu am experienta de jurnalist. Dupa cum spuneai sunt doar ganduri asternute.
wow....ma regasesc...sunt rari barbati ca tine. atat de tandri, grijulii, romantici si speciali...oare de ce poat fi toti ca tine, si se gasesc atat de putini si atat de rari incat incercand sa-i gasesc, parca ma indepartez mai tare... cand vreau sa-mi tin aproape numai oameni ca tine toti se schimba si devin asa cum nu ar trebui...
Din pacate asa sunt unii oameni. Cu cat ajungi sa-i cunosti mai bine cu atat te indepratezi mai mult de ei
Trimiteți un comentariu