Ce lagaturi periculoase!
Ajungem la un moment dat sa nu facem altceva decat sa privim inapoi.
E dureros al draqului de rau sa ridicam privirea si sa ne uitam inainte. Acolo in spate e ceva ce ne atrage, ce ne hraneste sufletul. Este ce am pierdut, ce am vrea sa mai avem. Este dorinta de da timpul inapoi si a ne bucura de clipele acelea minunate. De a fi iar langa prietenii din copilarie (acei prieteni care-ti si sunt prieteni adevarati) nu cei peste care dai ( desii sunt si unele exceptii si ma bucur ca le-am intalnit) si-ti sunt doar de conjunctura. De a fi iar langa ea/el, de a spulbera acest prezent dureros (de a nu mai avea vedenii de dragul trecutului la fiecare pas, in fiecare mijloc de tanspor in comun , oriunde te uiti o/il vezi. Stai la o terasa, pe o banca si-ti doresti sa treaca pe acolo si o/il cauti din priviri.
Suntem atat de pierduti in trecut si asa de rataciti in prezent incat viitorul il lasam pe mai tarziu. Suntem rataciti caci am incercat sa nu ne mai hranim din trecut, si din dorinta de a fi PREZENTI am inceput o cautare fara directie.
Ne-am aruncat cu capul inainte fara sa ne intereseze ca poate, pt o clipa de placere, un moment cald, o regasire a ce ai pierdut candava, caci nu dureaza ma mult de o zi pt ca nu esti dispus decat in clipa aceea, a doua zi ratacesti din nou, ranesti pe cineva.
Si-am ratacit, si-m cautat peste tot, am ridicat fiecare pietricica si ne-am uitat sub ea, am pus tot felul de intrebari pt a gasi raspunsuri, si...? Nimic.
Nimic nu ne iese. Apoi ne intoarcem unde e bine si cald.
In trecut, la amintirile ce ne sunt atat de indispensabile.
Aceste legaturi pericoloase sunt ca raul Styx.
Trebuie sa platesti tribut pt trecerea lui.
Noi il platim prin apatie, lipsa increderii in sine, amagire, ect...
Totusi...
Multumesc acestori amintiri chiar daca am platit acest tribut candava.
Mi-a hranit sufletul, l-a vindecat, mi-a tinut de cald, m-a facut sa fiu prezent, sa ies totusi din trecut, lasand amintirile sa ramana amintiri, recapatandu-mi increderea.
P.S. Oricum nu pierzi trecutul. Stii cum se spune :"Trecutul te va ajunge mereu din urma"
La amintiri te vei intoarce oricum la prima deceptie.:-P
ASA CA : fi barbat sau barbata :D si nu ramnae blocat/a in amintiri doar pt ca e dureros prezentul.
Iesi si rataceste pana vei gasi drumul si raspunsurile pe care le cauti.
ASA CA : fi barbat sau barbata :D si nu ramnae blocat/a in amintiri doar pt ca e dureros prezentul.
Iesi si rataceste pana vei gasi drumul si raspunsurile pe care le cauti.
2 comentarii:
amitiri,povesti din trecut,Imagine păstrată în memorie...nimic relevant ,nimic semnificativ ,dar esenta lor!...esenta lor este cea care da sens si consistenta lucrurilor....am refelcatat indelug asupra acestui subiect...am ajuns la un moment dat sa-mi spun ca : "amintirile ucid" altadata amintirile imi provocau : " sunt inca bombardata de amintiri si ma incerca sentimente de regret si remuscare" si asa am ajuns la concluzia ca "amitiririle nu ma mai pot omori ,cel mult ele fac rana sa doara si sa sangereze din nou."
si din nou, prin pereglinarile mele in propriile ganduri am cugetat odata astfel :"Ma voi opri asupra termenului de amintire,adesea abordat de mine in lungile mele ganduri asternute aici.Stateam aseara,inainte de a adormi,si incercam sa reproduc anumite momemte si trairi din viata mea care m-au marcat(in ultima vreme in sens pozitiv)...ce greu a fost?Daca reprezentarea imaginilor, a chipurilor oamenilor,a actinunilor petrecute ,le puteam reconstrui....trairile mele ...nu!adica nu le puteam readuce la aceeasi intensitate,nu puteam sa ma bucur din nou de ele,asta si pt ca nu le mai traiesc ,evident...ce pacat,dupa ce ca ele sunt si asa putine la numar{...}nici macar acest sentiment nu-l mai pot pastra,se duce totul in intuneric si se distruge...l-as pastra vesnic viu in memoria mea ,l-as retrai si retarai ori de cate ori vreau indiferent care este realitatea ,m-as hrani cu el indiferent k imi provoaca durere.n-as vrea sa-l uit ,de fapt cred k vreau sa-l retraiesc ,sa-l simt din nou pe pielea mea ,adik sa fie la fel ca atunci.....se va mai putea asta oare?"
"suntem atat de pierduti in trecut si de rataciti in prezent"...si nu ne dam semama ca prezentul devine trecut si se trasnsforma atat de repede in amitire...
pentru cei ce regreta si inca isi mai hranesc sufletul din amitiri,i-as intreba sugerand totodata si un sfat prin asta,de ce nu incerca sa reconstruiasca trecutul, transpunandu-l in prezent ,retraind ceea ce acum regreta ,poate, si ar vrea sa mai traiasca?
oricat de pesimist a sunat comentariul acesta ,o raza de optimism ma face sa cred ca orice e posibil in lumea asta numai ca trebuie sa avem tarie de caracter,incredere ,curaj si vointa in primul rand ,sa incercam din nou sa fim fericiti.....
hmmmmmmmm .....au trecut 2 luni de cand n-ai mai postat nimic....ciudat,de ce oare?sa fie oare din cauza.....?
Trimiteți un comentariu