Afectiune

Ce cuvant frumos. Numai cand il auzi rostit simti cum te inmoi si cazi in transa.
Mi-aduc aminte cata afectiune primeam cand eram mici. Ma lua bunica, ma punea pe picioarele ei si ma legana pana adormeam. De cate ori eram luat in brate sau de mana ma trecea un fior de siguranta si de fericire pura.
Cat de mult avem nevoie, acum ca am crescut, de aceasta afectiune. Multi au si uitat cum e sa fi afectuos. Crescand, lovindu-se de probleme si de responsabilitati au uitat sa mai fie afectuosi cu cei dragi, au uitat sa mai primeasca afectiune.
S-a ajuns sa se creada ca daca cineva face un gest de afectiune sigur ascunde ceva sau vrea sa obtina ceva.
Cata siguranta primim cand suntem luati in brate de persoana draga. Simtim ca nimic nu ne poate face rau. Mai primim astfel de imbratisari?
Cu greu.
De frica sa nu deschidem prea mult sufletul si sa fim raniti,uitam.
Uitam cata siguranta oferim printr-o singura imbratisare plina de afectiune;
Uitam cata liniste ne confera;
Uitam cata putere ne da sa continuam in viata asta plina de griji;
Uitam cat bine ne face;
Uitam ca indepartam si ne indepartam;
Ajungem sa avem doar ceva platonic (iach);
Am uitat sa ne intoarcem la ceea ce ne face umani;
Uitam, uitam, uitam... Hmmm!?uitam cam multe.
Ce urat!
Stingem si singurul lucru de care dispunem (avem din plin) fara a fi conditionat, doar pt ca ne este frica.

As zice asa despre afectiune:
Este carburantul trasformat in energia ce ne pune zambetul pe buze si a doua zi.
Avem nevoie de el.
Sa-l producem!