Broken

Stiati ca cea mai mare armă ce o poate folosi cineva  impotriva noastra este insasi mintea noastra, agatandu-se ca o prada de indoielile şi incertitudinile care pandesc deja acolo… ma intreb daca in viata asta suntem noi cu adevarat sau traim pentru asteptarile altora... daca suntem cinstiti si deschisi, daca punem sufletul si inima pe tava gasind CURAJUL si INCREDEREAde a ne elibera cele mai profunde secrete, putem fi iubiti cu adevarat vreodata fara a se profita…sau in cele din urmă, suntem imposibili de a fi iubiti???

Ufff increderea asta :(  este un lucru dat dracu si foarte, foarte dificil. Fie ca este vorba in a gasi oamenii potriviti in care sa ai incredere sau ai deja incredere in oamnenii care vor face ceva gresit. Intotdeauna m-am ferit sa am  incredere in inima mea (tot mi s-a intamplat sa o cred de 2 ori) pentru ca este cel mai riscant lucru dintre toate. In cele din urmă, chiar daca nu mi-am invatat lectia, singurul lucru in care pot avea incredere tot eu sunt… Este ca o vina ce i-o reprosez ca nu ma protejeaza.

Pentru mine vinovatia este "a tuff motherfucker". Am incercat candva sa-i intorc spatele, am reusit asta pana cand s-a furisat pe la spatele meu si a inceput sa ma manace de viu. De atunci insa, m-am decis sa fac parte din categoria oamenilor care incearca, se lupta sa-si inteleaga vina si sa si-o expuna  daca-i sunt partasi, si sa nu fug cum o fac altii, departe de vina lor, de constiinta, atat de departe pana nu mai ramane nimic din ea. Pentru mine vina este una din putinile lumini care inca imi lumineaza calea. Desii tot ce vad, aud, sau simt, stiu foarte bine ca asa cum  fara foc nu iese fum si cum orice minciuna are un sambure de adevar tot asa există  două variante pentru fiecare poveste, si două fete pentru fiecare persoană. O fata pe care o dezvaluim celor din jurul nostru si una pe care o tinem ascunsa in interiorul nostru. O dualitate ce tinde sa mentina echilibrul dintre lumina şi intuneric dintre bine si rau (mai multa lumine si mai mult bine). Imi place sa cred ca sunt capabil si reusesc de fiecare data sa ma opresc cu mult inainte de linia ce marcheaza sfarasitul moralitatii.

Exista o veche zicala despre cei care nu invata din trecut ca sunt condamnati sa-l repete, dar cei  dintre noi care refuza sa uite trecutul suntem condamnati sa-l retraim.

In final trecutul va ramne intotdeauna un lucru complicat, gravat pe veci in sufletele noastre!

Ce si cum alegem in viata? Prin ochii cui vedem viata?

Generatii intregi sun transmise din tata in fiu, de la mama la fiica, one lives for others to follow. Suntem destinati sa repetam greselile celuilalt, succesele celuilalt. Dar cum am putea vedea lumea, daca nu prin ochii lor? Avand aceleasi temeri, aceleasi dorinte, le vedem ca pe un exemplu de urmat , sau ca pe un avertismet despre ce sa evitam? Alegem sa traim ceea ce ei au, doar pt ca asta stim sau sa ne creem propria identitate? Si ce se intampla daca se dovedeste, ca uramndu-i, sa fie o dezamagire, ii putem inlocuii? Printii nostrii, mama tata. Destinul a gasit o cale sa ne aduca inapoi la confortul familial al casei. Exista binele si raul... Acum depinde de noi sa ne dam seama ce este corect... gresit... bun... rau. Dreptatea si nedreptatea, eroii si ticalosii. In fiecare dintre noi exista capacitatea de a decide cine ne condce actiunile. Unii cauta dragostea chiar daca nu este impartasita, iar altii sunt condusi de frica si tradare.Unii sunt acei care isi vad alegerile in intuneric, in timp ce altii urmeaza o cale cu un destin nobil, sunt unii care sunt altruisti ca aceia ce simt nevoia de a face insusi ceva mai mare in timp ce altii cunosc numai propriul interes izolandu-se intr-o lume facuta de ei, mai sunt unii care atunci cand existente neinsemnate ies la iveala scopul lor se prezinta si daca au taria sa fie cinstiti, atunci ce gasesc uitandu-see la ei este propria relexie, dar in final, ceea ce este corect, gresit, bun sau rau, ceea ce alegem nu este ceea ce avem nevoie cu adevarat. Sunt multe modalitati pt a definii fragila noastra existenta si multe modalitati de a-i oferii un sens. Dar sunt memoriile noastre care-i schimba sensul si-i dau un alt context

Fiind martor la dualitatea vietii noastre consider ca fiecare dintre noi este capabil atat de intuneric cat si de lumina, de bine sau de rau, dar destinul ce merge in directiile noastre poate fi redirectionat de alegerile pe care le facem, de dragostea ce o avem in noi si promisiunile pe care le pastram.